Alice Voinescu

Blogul profesorului de limba română / Meditaţii online la limba română

---

Azi se împlinesc 127 de ani de la naşterea scriitoarei Alice Voinescu.

Alice Voinescu (n. Steriadi, 10 februarie 1885, Turnu Severin - d. 4 iunie 1961 București) a fost o scriitoare, eseistă, profesoară universitară, critic de teatru și traducătoare română. A fost prima româncă doctor în filosofie (Sorbona, Paris, 1913). Teza sa de doctorat, publicată la Paris, trata școala filozofică neo-kantiană de la Marburg. În 1948 a fost pensionată de la catedră și a petrecut un an și șapte luni de închisoare la Jilava și la Ghencea. După detenție, a avut domiciliul obligatoriu în comuna Costești de lângă Târgu Frumos până în 1954.

A creat Catedra de estetică și istoria teatrului la Conservatorul Regal de Muzică și Artă Dramatică din București. A publicat cărți de filosofie, estetică și teatru. Postum îi apare și masivul Jurnal care acoperă perioada interbelică și cea comunistă.

Volume publicate (selectiv)

L‘interprétation de la doctrine de Kant par l‘école de Marburg:Étude sur l‘idéalisme critique, Giard & Brière, 1913
Montaigne. Omul și opera, Revista Fundațiilor Regale, București, 1936
Aspecte din teatrul contemporan, Fundația Regală pentru Literatură și Artă, București, 1941
Eschil, Rev. Fundațiilor Regale, București, 1946
Întâlnire cu eroi din literatură și teatru, ediție îngrijtă de Dan Grigorescu, Editura Eminescu, București, 1983, 840 pag.
Scrisori către fiul și fiica mea, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1994
Jurnal - Editura Albatros, București, 1997; 881 pag., ediție îngrijită, evocare, tabel biobliografic și note de Maria Ana Murnu; cu o prefață de Alexandru Paleologu
Kant și școala de la Marburg, Editura Eminescu, București, 1999
Scrisori din Costești, ediție îngrijită, studiu introductiv și note de Constandina Brezu, Editura Albatros, București, 2001

Anton Holban

Blogul profesorului de limba română / Meditaţii online la limba română

---

Azi se împlinesc 110 ani de la naşterea scriitorului Anton Holban.

Anton Holban (n. 10 februarie 1902, Huși — d. 15 ianuarie 1937), București) a fost un scriitor, romancier și eseist român.

Este fiul lui Gheorghe Holban, ofițer, și al Antoanetei (născută Lovinescu), precum și nepotul de soră al criticului Eugen Lovinescu. A debutat la cenaclul acestuia, Sburătorul, unde a citit povestiri și fragmente din romane. Urmează școala primară la Fălticeni. După despărțirea părinților, copilul crește în casa Lovineștilor. Își continuă studiile la Fălticeni, Focșani și București, unde își dă bacalaureatul. Se înscrie la Facultatea de Litere din București, alegându-și ca specialitate limba și literatura franceză.

Licențiat în limba franceză al Facultății de Litere și Filosofie din București, doctorat nefinalizat în Franța, pe tema dandyismului lui Jules-Amédée Barbey d'Aurevilly. După participarea la cursurile de vară la Dijon, se reîntoarce în Franța pentru pregătirea doctoratului, cu opera lui d’Aurevilly. Revine în țară peste alți doi ani, fără a-și fi luat doctoratul și e numit profesor la Liceul de Băieți „V. Alecsandri” din Galați. Profesor de limbă franceză la acest liceu din Galați (1928-1932) și apoi, pînă la moarte, în București. Se stinge stupid în 1937, în plină tinerețe și putere creatoare, din cauza unei operații banale de apendicită.

Opera

Nuvele
Bunica se pregătește să moară (o nuvelă în care eroina este chiar bunica sa, mama criticului Eugen Lovinescu), publicată în „Revista Fundațiilor Regale”, 1934, nr. 11
Castele de nisip, în volumul colectiv Nuvele inedite, Editura Adevărul, 1935
Halucinații , nuvele, cu un portret al autorului, Editura Vremea, 1938
Conversații cu o moartă, ediție îngrijită de Marius Chivu, Editura Polirom, 2005

Romane

Romanul lui Mirel, Editura Ancora, 1929
O moarte care nu dovedește nimic, Editura Cugetarea, 1931
Parada dascălilor, Editura Cugetarea, 1932
Ioana, Editura Pantheon, 1934
Jocurile Daniei (publicat postum, la Editura Cartea Românească, în îngrijirea lui Nicolae Florescu, în 1971)

Memorialistică

Pseudojurnal. Corespondență, acte, confesiuni, ediție îngrijită de Ileana Corbea și Nicolae Florescu, prefață și note de N. Florescu, Editura Minerva, 1978

---

Sunt un om complicat sau, ca să spun mai puţin favorabil despre mine, încurcat. Nimic nu se rezolvă simplu. Pentru o chestiune neînsemnată, am nesfârşite ezitări. Nu mă pricep să merg pe drumul drept, ocolesc. Găsesc mai multe mijloace posibile şi nu mă pricep ce să aleg. Sunt politicos mai mult decât trebuie, mulţumesc dacă se ocupă cineva de mine atât de mult, că incomodez. Mă ascult când vorbesc şi mereu nu sunt încântat de vorba pe care o spun. Îmi acopăr timiditatea cu unele isteţimi nepotrivite.

(Jocurile Daniei)

Liviu Deleanu

Blogul profesorului de limba română / Meditaţii online la limba română

---

Azi se împlinesc 101 ani de la naşterea poetului Liviu Deleanu.

Liviu Deleanu (n. 8 februarie 1911, Iași - d. 12 mai 1967, Chișinău) este un poet român mai puţin cunoscut. Pe numele său adevărat Lipa Cligman, s-a născut la 8 februarie 1911, la Iași. În orașul natal intră la studii la gimnaziu, dar, din lipsă de surse, este nevoit să abandoneze. Pleacă la București, unde se angajează ca litograf, apoi corector la o tipografie. Literatura o „îmbrățișează” de la o vârstă destul de fragedă: la doar 15 ani redactează revistele „Prospect” și „Vitrina literară”. Poezia timpurie a lui L.Deleanu, cum ar fi volumul „Oglinzi fermecate”, apărut în 1927, este influențată de marii scriitorii moderniști, ca Charles Baudelaire, George Bacovia, Ion Pillat.Urmează placheta „Ceasul de veghe” (1937), apreciată de G. Călinescu în „Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent”; versurile din acest volum sunt pline de compătimire pentru martirii războiului civil din Spania. Anul 1940 înseamnă pentru L. Deleanu, în afară de faptul că îi apare al treilea volum de versuri „Glod alb”, un eveniment care îi va marca destinul literar din continuare: poetul s-a refugiat în Basarabia. În timpul războiului din 1941 – 1945 poetul plăsmuiește o serie de cîntece inspirate („Cîntec scris pe patul armei”, „Cantec scris pe lat de palos” etc.). După război activează în domeniul literaturii pentru copii: „Poezii pentru copii” (1947), „Mi-i drag să meșteresc” (1955), „Bucurii pentru copii”(1956), „Licurici” (1961) ș.a. La poezia pentru adulți se întoarce în 1952, când apare cartea „Vremuri noi”, poemul „Krasnodon” (ulterior intitulat „Tinerețe fără moarte”) și basmul dramatic „Buzduganul fermecat”. Talentul liric al lui Liviu Deleanu s-a manifestat din plin în cărțile „Dragostea noastră cea de toate zilele” (1966) și postumele „Cartea dorului” (1968) și „Destăinuire” (1970). Lui Liviu Deleanu îi aparțin și traducerile din I. Krylov, A.Puskin, N.Nekrasov, M. Lermontov, A. Tvardovskij, K. Simonov, S. Marsak, K. Cukovskij ș.a. Versurile sale, la rândul lor, sunt traduse în mai multe limbi și sunt reeditate în Moldova și peste hotarele ei. Poetul s-a stins din viață la 12 mai 1967 la Chișinău. Actualmente, numele lui Liviu Deleanu îl poartă o stradă și un liceu din municipiul Chișinău, sectorul Buiucani.

Liviu Deleanu este autorul versurilor melodiei "Sanie cu zurgălăi".

Cărți publicate

Oglinzi fermecate (1927)
Ceasul de veghe, București, Șantier, 1937
Glod alb (1940)
Poezii pentru copii (1947)
Mi-i drag să meșteresc (1955)
Bucurii pentru copii (1956)
Licurici (1961)
Vremuri noi (1952)
Dragostea noastră cea de toate zilele (1966)
Cartea dorului (1968).

---

Crochiu

Păşim în doi
Sub pletele bătrânei ploi
Şi-un vânt bezmetic ne adie
La ora udă şi târzie
A stropilor ce cad mereu...

Iar părul tău cu părul meu
Se-ating din mers – şi se sărută,
Precum în noaptea abătută
Deasupra mea şi-asupra ta
Doi pomi vecini s-ar săruta,
Sau cum o boare trecătoare
S-ar săruta cu-o altă boare.

Şi suntem tineri amândoi
Sub ropotul bătrânei ploi.

Dinicu Golescu

Blogul profesorului de limba română / Meditaţii online la limba română

---

Azi se împlinesc 235 de ani de la naşterea lui Dinicu Golescu.

Constantin Golescu, cunoscut sub numele de Dinicu Golescu (n. 7 februarie 1777 - d. 5 octombrie 1830), a fost un boier și cărturar român, fiu al marelui ban de Țara Românească Radu Golescu și al Zoiței Florescu. Dinicu Golescu s-a căsătorit cu Zoe Farfara în 1804. Din această căsătorie s-au născut Ana Golescu (1805-1878) Ștefan (1809-1874), Nicolae (1810-1877), Radu Golescu (1814-1882) și Alexandru (1818-1873).

Împreună cu fratele său mai mare, Iordache, a studiat la Academia grecească din București.

A fost ispravnic, hatman și mare logofăt în Muntenia. A înființat în 1826, pe moșia sa din Golești, o școală în care puteau învăța gratuit (i.e. pe cheltuiala lui) tineri indiferent de categoria socială din care făceau parte. A fost membru fondator al Societății literare (1827) și a contribuit activ la apariția primului ziar în limba română, "Curierul românesc" (1829).

Dintre scrierile sale, cea mai importantă este Însemnare a călătoriei mele, Constantin Radovici din Golești, făcută în anul 1824, 1825, 1826, tipărită la Buda în 1826. Este primul jurnal de voiaj al unui român în Occident. Notele sale de drum cuprind referiri critice la starea de înapoiere socială și culturală a Țării Românești. Sub raportul limbii literare, lucrarea lui Golescu oglindește trecerea de la limba română literară veche la limba română literară modernă.

Adrian Maniu

Blogul profesorului de limba română / Meditaţii online la limba română

---

Astăzi se împlinesc 121 de ani de la naşterea poetului Adrian Maniu.

Adrian Maniu (n. 6 februarie 1891, București - d. 20 aprilie 1968, București) a fost un scriitor român, poet tradiționalist al epocii interbelice. A fost fratele pictoriței Rodica Maniu și cumnatul pictorului Samuel Mutzner.

S-a născut la București, din părinți de origine ardeleană. Este licențiat al Facultății de Drept din București, dar nu profeseaza niciodată după examenul de licență. Redactor la Chemarea, Universul, Dimineața și Adevărul. A făcut parte din primul colegiu director al revistei Gândirea alături de Lucian Blaga, Cezar Petrescu, Nichifor Crainic. Participă sporadic la cenaclul lui Alexandru Macedonski. Colaborează de-a lungul timpului la revistele "Insula" (1911), "Simbolul" (1911), "Seara" (1913-1914), "Noua revista română" (1914). Debutează ca poet simbolist cu volumul "Figurile de ceară" (1912).

După nişte începuturi postsimboliste şi protoavangardiste (publicând în aceeaşi revistă cu Tristan Tzara şi Ion Vinea), scriitorul trece aparent la tradiţionalism. Tradiţionalismul său însă este unul decorativ, mimetic-ironic şi cu destule reminiscenţe ale imagismului anterior. În timp ce "Figurile de ceară" constituie un ciclu notabil de poeme în proză postsimboliste, în poemul dramatic "Salomeea", cea mai remarcabilă carte protoavangardistă, Adrian Maniu e, poate, în cel puţin la fel de mare măsură ca Tzara în primele poeme, un campion al deconstrucţiei şi al frondei. Nu întotdeauna la acelaşi nivel calitativ, dar de asemenea de reţinut sunt poemele protoavangardiste adunate în ciclul "Flori de hârtie" şi, parţial, în "Cântece de dragoste şi moarte", care se pot regăsi, împreună cu Salomeea, în "Scrieri" vol. 2.

Opera poetică

Figurile de ceară, (1912), debut editorial
Salomeea, Tipografia G. Ionescu, 1915
Lângă pământ, Ed. Cultura Națională, 1924
Drumul spre stele, Ed. Cartea Romaneasca,1930
Cartea țării, Ed. Fundațiilor Culturale Regele Carol I, 1934
Cântece de dragoste și moarte, Ed. Cultura Națională, 1935

---

Senin de iarnă


Vulpea de rugină cu mersul temut,
În dâmburi de lumină, de vânturi bătut
Paşi uşori a scris, ca flori de cais.


Stolul de mierliţe, prin ninsoarea nouă
Săreau în cruciuliţe, câte două, două
Pe-ntinsul zăpezii, sub poala livezii.


Nici că mai susură izvorul împietrit
Cu ţurţuri pe gură, de sloi zăvorât,
Să nu poată plânge urmele de sânge.


Cu stele încărcat licărind lumina,
Brazii împovăraţi, ascund vizuina
Sub punţi de cleştar şi mărgăritar.

Geo Bogza

Teste despre Geo Bogza aici şi aici.

---

 Astăzi se împlinesc 104 ani de la naşterea lui Geo Bogza.

Geo Bogza s-a născut la 6 februarie 1908, la Blejoi lângă Ploiești, ca fiu al lui Alexandru Bogza şi al Elenei. Este fratele mai mare al lui Nicolae Bogza, numele adevărat al scriitorului Radu Tudoran.

A fost poet, reporter, creator al reportajului literar românesc, teoretician al avangardei, autor al câtorva din textele ei definitorii (Urmuz, Exasperarea creatoare, Reabilitarea visului), poet de mare întindere, de la „ciorchinul de negi” al Jurnalului de sex la recea și solemna puritate a lui Orion, ziarist de curajoasă și consecventă atitudine democratică, patriotică, umanistă (Anii împotrivirii (1953), Pagini contemporane, Paznic de far), reporter al unor lumi, țări, priveliști, meridiane devenite componente ale unui univers particular, specific scriitorului, prozator al opulenței tâmpe (Înmormântări) și al plictisului exasperant provincial (O sută șaptezeci și cinci de minute la Mizil), al destinului individual tragic, sub semnul dorinței de înavuțire (Cum a înnebunit regele petrolului), al absurdului (Moartea lui Iacob Onisia), cântăreț, de amplitudine whitmaniană, al neamului din Carpați (Cartea Oltului).

Geo Bogza adaugă literaturii naționale un nume, o operă și un stil, evidente și inconfundabile.

Moare la 14 septembrie 1993, în București, la un an după fratele său, scriitorul Radu Tudoran.

---

Orion

Nicio corabie nu s-a întors vreodată
Din mările sudului sau de la capricorn
Atât de pură şi elegantă fregată,
Cum se întoarce toamna Orion.


Peste păduri înverzite n-a strălucit nicicând
Lumina lui albă. Nici pe pajişti de fân.
Oceane şi munţi îl văd primăvara plecând
şi cerul nu-şi mai află multă vreme stăpân.


Octombrie urcă din nou peste grădini
înaltele-i catarge cu vârfuri de platină
şi toată iarna, apoi, corabia de lumină
Deasupra lumii uimite se clatină.


Rege al constelaţiilor din septentrion
Mereu lunecând peste lumi îngheţate
Aşa străbate noaptea marele Orion,
Corabie legănată în eternitate.