duminică, 19 februarie 2012

Marin Sorescu

Meditaţii online la limba română / Blogul profesorului de limba română

Azi se împlinesc 76 de ani de la naşterea lui Marin Sorescu.
Marin Sorescu (n. 19 februarie 1936, Bulzești, județul Dolj - d. 8 decembrie 1996, București) a fost un scriitor din România. Sorescu a fost poet, dramaturg, prozator, eseist și traducător. Operele lui au fost traduse în mai mult de 20 de țări, totalizând peste 60 de cărți apărute în străinătate. S-a făcut remarcat și prin preocuparea pentru pictură, deschizând numeroase expoziții în țară și în străinătate.
Marin Sorescu debutează în 1964, la vârsta de 28 de ani, cu volumul de parodii "Singur printre poeți". Până la moartea sa în 1996 mai publică încă 23 de volume, devenind o figură marcantă a poeziei românești contemporane. În 1966 primește Premiul Uniunii Scriitorilor pentru "Poeme", reușind să repete această performanță de încă 5 ori pe parcursul carierei. Printre volumele cele mai cunoscute se numără "Tușiți" (1970), "Suflete, bun la toate" (1972), precum și ciclul  intitulat "La Lilieci", un univers poetic construit pornind de la un cimitir ce poartă acest nume. Poezia lui Sorescu acoperă o zonă literară largă, stilul său ironic și degajat trezind în cititor spiritul ludic al copilăriei. De altfel multe dintre volumele sale sunt dedicate celor mici ("Unde fugim de acasă?" - 1967, "Cirip-ciorap" - 1993). La moartea lui au rămas în manuscris cincisprezece volume, poezie, eseu, jurnal și roman.

Dramaturgia

Dramaturgia lui Marin Sorescu abordează cu precădere tematica teatrului poetico-parabolic în trilogia ”Setea Muntelui de sare”, care cuprinde piesele Iona, Paracliserul și Matca. Uneori autorul abordează fie teatrul contemporan în Există nervi sau teatrul istoric în A treia țeapă, sau scrie o serie de comedii cum ar fi Răceala sau Vărul Shakespeare, al căror mobil este chiar ironia mușcătoare, împrumutată din lirica soresciană.

Proza

Deși rămasă în umbra capodoperelor lirice și dramatice, proza soresciană este una dintre cele mai viguroase din literatura română. Viziunea vizuinii și, mai ales, Trei dinți din față sunt două din romanele sale cele mai reprezentative.

Distincții

Premiul Academiei Române (1968, 1977)
Medalia de aur pentru poezie "Napoli ospite", Italia, 1970
Premiul Academiei Române pentru dramaturgie, 1970
"Le Muse", acordat de Accademie delle Muse, Florența, 1978
Premiul Internațional de Poezie "Fernando Riello", Madrid, Spania, 1983
Premiul Herder, acordat de Universitatea din Viena în 1991 pentru întreaga activitate
Premiul Uniunii Scriitorilor din România, (de șase ori, pentru poezie, teatru și critică literară)

Boala râsului

S-a născut dintr-un hohot de râs.

Când părinţii au trebuit să îi arate lumea
El a început să râdă în faţa fiecărui lucru,
Până la soare.
Şi a fiecărui cuvânt,
Până la infinit.

La şapte ani încă nu se oprise din râs
Şi doctorii l-au trimis la şcoală.
Profesorii i-au arătat cartea de fizică
Dar el râdea ţinându-se cu mâinile de burtă.
La istorie ajunsese cu mâinile la genunchi.
La geografie, la tălpi.

Atunci doctorii i-au recomandat trei femei
Demne de acest nume,
De care să se-ndrăgostească,
Dragostea intrând în profilaxia liniştii.
Cum să vă spun?
Pe prima a iubit-o-n hohote,
Pe a doua a zâmbit-o,
Cu a treia s-a-necat de râs.

Atunci doctorii i-au prescris moartea,
S-o ia o dată în viaţă
Şi după aceea câte o linguriţă
Din trei în trei veşnicii.

Dar şi în mormânt
El tot mai continuă, şi azi, să râdă.

Până acum a fost mutat în vreo
Şapte cimitire
La cererile repetate
Ale răposaţilor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu