Astăzi se împlinesc 104 ani de la naşterea lui Geo Bogza.
Geo Bogza s-a născut la 6 februarie 1908, la Blejoi lângă Ploiești, ca fiu al lui Alexandru Bogza şi al Elenei. Este fratele mai mare al lui Nicolae Bogza, numele adevărat al scriitorului Radu Tudoran.
A fost poet, reporter, creator al reportajului literar românesc, teoretician al avangardei, autor al câtorva din textele ei definitorii (Urmuz, Exasperarea creatoare, Reabilitarea visului), poet de mare întindere, de la „ciorchinul de negi” al Jurnalului de sex la recea și solemna puritate a lui Orion, ziarist de curajoasă și consecventă atitudine democratică, patriotică, umanistă (Anii împotrivirii (1953), Pagini contemporane, Paznic de far), reporter al unor lumi, țări, priveliști, meridiane devenite componente ale unui univers particular, specific scriitorului, prozator al opulenței tâmpe (Înmormântări) și al plictisului exasperant provincial (O sută șaptezeci și cinci de minute la Mizil), al destinului individual tragic, sub semnul dorinței de înavuțire (Cum a înnebunit regele petrolului), al absurdului (Moartea lui Iacob Onisia), cântăreț, de amplitudine whitmaniană, al neamului din Carpați (Cartea Oltului).
Geo Bogza adaugă literaturii naționale un nume, o operă și un stil, evidente și inconfundabile.
Moare la 14 septembrie 1993, în București, la un an după fratele său, scriitorul Radu Tudoran.
Orion
Nicio corabie nu s-a întors vreodată
Din mările sudului sau de la capricorn
Atât de pură şi elegantă fregată,
Cum se întoarce toamna Orion.
Peste păduri înverzite n-a strălucit nicicând
Lumina lui albă. Nici pe pajişti de fân.
Oceane şi munţi îl văd primăvara plecând
şi cerul nu-şi mai află multă vreme stăpân.
Octombrie urcă din nou peste grădini
înaltele-i catarge cu vârfuri de platină
şi toată iarna, apoi, corabia de lumină
Deasupra lumii uimite se clatină.
Rege al constelaţiilor din septentrion
Mereu lunecând peste lumi îngheţate
Aşa străbate noaptea marele Orion,
Corabie legănată în eternitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu