Eta Boeriu

Blogul profesorului de limba română / Meditaţii online la limba română

---

Azi se împlinesc 89 de ani de la naşterea scriitoarei Eta Boeriu.

Eta Boeriu (25 februarie 1923, Turda, judeţul Cluj - 12 noiembrie 1984, Cluj Napoca) este o traducătoare şi poetă. Este descendentă a unei familii de origine aromână - Sevastia (născută Capidan) şi Ion Caranica - şi soră cu poetul Nicu Caranica. Urmează studiile liceale la Cluj, apoi Universitatea (1941-1945) la Cluj şi Sibiu, fiind licenţiată (magna cum laudae) a Facultăţii de Litere şi Filosofie, în speciali­tatea limba şi literatura italiană.

Este membră, între anii 1944 şi 1949, a Cercului Literar de la Sibiu şi se numără printre apro­piaţii lui Lucian Blaga. Funcţionează în învăţământ, mai întâi ca profesoară de liceu (1945-1947), apoi ca asistent universitar, la Cluj. Tot aici, între 1951 şi 1955, va fi cercetător la Institutul de Lingvistică şi bibliotecară la Institutul de Arte Plastice, iar cu începere din 1957, cadru didactic la Conservatorul „Gh. Dima". În aprilie 1963, publică în „Tribuna" primele ver­suri originale. Va mai fi prezentă, sporadic, în „Steaua", „Viaţa românească", „România literară", „Secolul 20", „Vatra", „Familia", „Orizont", cu traduceri în versuri şi proză şi cu studii despre operele lui Dante Alighieri.

Debutează în volum cu traducerea Decameronului lui Boccaccio (1957), urmată de o serie întreagă de excepţionale traduceri din marii scriitori clasici ai literaturii italiene, în care competenţa de ordin filologic se îmbină cu un rar instinct artistic şi cu farmecul unei limbi literare cultivate şi expresive, de o bogăţie impresionantă.

Versiunea integrală (1965), în versuri ce păstrează metrul original, a Divinei Comedii de Dante este unanim elogiată. De o aleasă ţinută ştiinţifică, însoţită de consistente note explicative, dar mult mai fluentă şi mai melo­dioasă decât cea semnată de G. Coşbuc, noua traducere stă mărturie a absorbirii experienţelor lexicale şi prozodice ale marii poezii româneşti interbelice. Pentru realizările de excep­ţie din domeniul traducerii i se vor decerna mai multe premii ale Uniunii Scriitorilor (1965,1974,1980), precum şi o serie de distincţii italiene: medalia oraşului Florenţa (1970), Premiul Monselice şi medalia Fundaţiei Giorgio Cini (1974), titlul de Cavaliere al merito della Republica Italiana (1979).

Opera

• Ce vânăt crâng, Cluj, 1971;
• Dezordine de umbre, Cluj, 1973;
• Risipă de iubire, Bucureşti, 1976;
• Miere de întuneric, Cluj Napoca, 1980;
• La capătul meu de înserare, ediţie îngrijită de I.N. Boeriu, prefaţă de Ştefan Aug. Doinaş, Cluj Napoca, 1985;
• Din pragul frigului statornic, ediţie îngrijită de I.N. Boeriu, prefaţă de Gh. Grigurcu, Bucureşti, 1999.


Traduceri

• Boccaccio, Decameronul, I-II, prefaţă de Al. Balaci, Bucureşti, 1957;
• Cesare Pavese, Tovarăşul, prefaţă de E. Schileru, Bucureşti, 1960;
• Giovanni Verga, Mastro don Gesualdo, prefaţă de Nina Facon, Bucureşti, 1964;
• Alberto Moravia, Indiferenţii, prefaţă de Georgeta Horodincă, Bucureşti, 1965;
• Dante, Divina Comedie, Bucureşti, 1965; I-III, îngrijită şi introducere de Al. Balaci, Bucureşti, 1982;
• Baldassare Castiglione, Curteanul, prefaţa traducătorului, Bucureşti, 1967;
• Petrarca, Rime, prefaţă de Al. Balaci, Bucureşti, 1970;
• Elio Vittorini, Erica şi fraţii săi. Garibaldina, Bucureşti, 1970;
• Michelangelo Buonarroti, Rime, ediţie bilingvă, prefaţa traducătorului, Cluj Napoca, 1975;
• Comedia Renaşterii italiene, prefaţa traducătorului, Bucureşti, 1979;
• Antologia poeziei italiene (secolele XIII-XIX), Bucureşti, 1980;
• Giacomo Leopardi, Cânturi-Canti, ediţie bilingvă, Cluj Napoca, 1981;
• Rolando Certa, Trinacria. Poeţi sicilieni contemporani, Timişoara, 1984.

---

Există un ceas

Există un ceas către seară,
un ceas pentru alţii, fireşte,
când solzii desprinşi de cuţite
cresc iarăşi pe trupul de peşte,
când penele smulse din păsări
se-ntorc să se-nfigă sub piele
şi pielea de şerpi lepădată
se strânge la loc în inele,
când floarea tăiată de coasă
din nou se ridică pe lujer
şi laptele muls, din pahare
se-ntoarce acasă în uger,
când scoica pe mal izgonită
mai soarbe o gură de spumă
şi râma turtită de roată
se umflă din nou pe sub humă,
când sucul ciorchinei stâlcite
se-ntoarce în boaba de struguri
şi frunza strivită-n picioare
se urcă la loc printre muguri,
când puii de păsări din gheare
de şoimi se întorc în găoace
şi scoarţa de pomi jupuită
pe trunchiul mâhnit se reface,
când ţipătul prăzii-ncolţite
pe loc se preschimbă în cântec
şi mieii străpunşi de junghere
se-ntorc la căldura din pântec,
când însăşi otrava din guşa
de şerpi veninoşi se-ndulceşte,

există un ceas către seară,
un ceas pentru alţii, fireşte.