sâmbătă, 31 martie 2012

Ion Pillat

Blogul profesorului de limba română / Meditaţii online la limba română

Azi se împlinesc 121 de ani de la naşterea poetului Ion Pillat.
Ion Pillat (n. 31 martie 1891, București – d. 17 aprilie 1945), a fost un academician, antologator, editor, eseist, poet tradiționalist și publicist român. Pe linie maternă a fost înrudit cu familia Brătianu. Bunicul său a fost cunoscutul politician Ion Brătianu, care a fost adesea evocat în poeme din volumul său cel mai complet din punct de vedere estetic, Pe Argeș în sus, în poeme precum Bunicul, Bunica, Aci sosi pe vremuri sau Ochelarii bunicului.
Și-a petrecut copilăria la moșiile Florica, pe Argeș și la Miorcani, pe râul Prut. După 1945 poezia sa este trecută la "index", evident din rațiuni strict politice. Fiul său, criticul și romancierul Dinu Pillat, a fost îndepărtat de la Facultatea de Litere, unde era asistent al lui George Călinescu, fiind condamnat la temniță politică, iar manuscrisele i-au fost confiscate și distruse. Nepoata sa, Monica Pillat este o reputată anglistă.
Ion Pillat s-a născut la București în casa din Calea Dorobanților 6. Tatăl său era moșier și parlamentar, iar mama sa, Maria Pillat, a fost a doua fiică, în ordinea vârstei, a lui Ion C. Brătianu. Primii ani ai copilăriei i-a petrecut pe moșia bunicului, Florica, unde a învățat în particular întreaga școală primară. A urmat cursurile școlii primare nr. 1 din Pitești, iar în 1905 a terminat liceul Sfântul Sava din București. Mama sa l-a luat cu ea la Paris, pentru a continua studiile acolo. Cu ocazia excursiei la Chartres, a descoperit arta gotică, care l-a inspirat pentru prima sa poezie În catedrală.
În 1910 s-a înscris ca student la Sorbona, unde a studiat în principal istoria și geografia, dar a făcut în paralel și dreptul. Titu Maiorescu i-a publicat în 1911, o parte din poezii în Convorbiri literare. În 1912, aflat în București în vacanță, l-a cunoscut pe Alexandru Macedonski, căruia i-a editat volumul Flori sacre. În 1913 a obținut licența în litere la Paris și a participat la campania din Bulgaria, în timpul războiului balcanic. A obținut în 1914 și licența în drept, apoi a revenit definitiv la București unde a publicat volumul Eternități de-o clipă.
S-a căsătorit în 1915 cu pictorița Maria Procopie-Dumitrescu. În 1916 a editat volumul Plumb al lui George Bacovia și a preluat conducerea revistei Flacăra, împreună cu Adrian Maniu și Horia Furtună. A participat la conferința de pace de la Paris ca secretar al lui Alexandru Vaida-Voievod, președintele delegației ardelene. În ziua semnării tratatului, a publicat într-o ediție restrânsă de lux, volumul Grădina dintre ziduri.
În 1921 a apărut, sub îngrijirea sa, volumul Poezia toamnei, o antologie din versurile poeților români care au cântat toamna. În 1922 a scos, împreună cu Tudor Arghezi, revista Cugetul românesc, iar în anul următor a publicat volumul de versuri Pe Argeș în sus, în care două poeme celebre conțin portretele bunicilor săi, Bunicul și Bunica. În 1925 a publicat volumul Satul meu și a scos împreună cu criticul Perpessicius Antologia poeților de azi. În 1935 a descoperit Balcicul, destinația preferată a Reginei Maria a României, care atrăgea ca un magnet pictorii și poeții epocii, unde și-a construit o vilă. A publicat Poeme într-un vers, influențate de haiku și tehnica poemelor într-un vers din literatura chineză și din literatura japoneză.
A primit în 1936 Premiul Naţional pentru Literatură și a fost ales membru corespondent al Academiei Române. În 1937 a tradus din Charles Baudelaire și a publicat volumul Țărm pierdut. A publicat în 1942 o antologie de traduceri din poezia germană și volumul de versuri Împlinire. În 1944, sub titul Poezii i-a apărut întreaga operă lirică scrisă între 1906 și 1941.

La data de 17 aprilie 1945 a avut o congestie cerebrală în plină stradă, a fost transportat acasă (pe actuala stradă Alexandru Philippide la nr.9) în stare de inconștiență, iar în jurul orei 22 a decedat.

Volume de versuri publicate

1912 – Visări păgâne, Editura Minerva, București
1914 – Eternități de o clipă, Editura Flacăra, București
1914 – Amăgiri, Editura Flacăra
1919 – Grădina între ziduri, Editura Frayier Soye, Paris
Pe Argeș în sus, Editura Cultura națională, 1923( volumul cel mai cunoscut)
Satul meu, Editura Cartea vremii, 1925
Biserica de altădată, Editura Cartea Românească, 1926
Întoarcere, Editura Petre Cătunaru, 1928
Limpezimi, Editura Scrisul românesc, Craiova, 1928
Caietul verde, Editura Cartea Românească, 1932, ediție definitivă, 1937
Scutul Minervei, București, 1934
Poeme într-un vers, Editura Cartea Românească, 1936
Țărm pierdut, Editura Fundațiilor, 1937
Umbra timpului, Universul literar, 1939
Balcic, București, 1942
Asfodela, București, 1943
Antologia poeților de azi
Florica (poezii, cu desene de Ștefan Popescu) Editura Cartea Românească, 1926

În vie

Tot mai miroase via a tămâios şi coarnă
Mustos a piersici coapte şi crud a foi de nuc…
Vezi, din zăvoi sitarii spre alte veri se duc;
Ce vrea cu mine toamna, pe dealuri de mă-ntoarnă?

Nu e amurgul încă, dar ziua e pe rod
Şi soarele de aur dă-n pârg ca o gutuie…
Acum – omidă neagră – spre poama lui se suie
Târâş, un tren de marfă pe-al Argeşului pod.

Cu galben şi cu roşu îşi coase codrul ia.
Prin foi lumina zboară ca viespi de chihlimbar.
O ghionoaie toacă într-un agud, şi rar
Ca un ecou al toamnei răspunde tocălia...

S-a dus. Şi iarăşi sună… şi tace. Dar aud
- Ecou ce adormise şi-a tresărit deodată –
În inimă cum prinde o toacă-ncet să bată
Lovind în amintire ca pasărea-n agud.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu